Paris, Babelul Franței

IMG_1455

Iau trenul din Paris, gara Saint-Lazare. Eu și soțul meu suntem primii care ne așezăm pe două din șase scaune, în stânga mea se așează o viitoare mămică de origine africană, iar în drepta mea o femeie musulmană (se poate recunoște din portul specific al baticului), de origine arabă. Eu însămi sunt de origine română. Toți vorbim limbi diferite, dar toți scăpăm câte un cuvânt în limba franceză. Dacă mă uit în jurul meu, îmi dau seama că multe persoane din tren au diferite origini culturale și pot observa că vorbesc diferite limbi.

Parisul este cu siguranță un oraș caracterizat de o diversitate culturală, lingvistică și religioasă. Această diversitate este dată pe de o parte de procentul mare de turiști venind din toate colțurile lumii, și pe de altă parte de prezența emigranților care trăiesc în zona pariziană. Dezbateri pe subiectul diversității culturale sunt numeroase, unii considerând-o ca pe o sursă de îmbogățire, iar alții ca pe un pericol la adresa identității naționale.

În acest articol nu doresc să alimentez aceste dezbateri, deși eu mă situez mai mult înspre prima categorie, ci doar să fac o constatare a contextului în care trăiesc și în care îmi realizez studiul de cercetare despre interculturalitate. Voi fi mai justificată să îmi apăr punctul de vedere mai spre sfârșitul tezei de doctorat, când datele empirice și teoretice vor sta la baza argumentării mele. Până atunci, mă străduiesc să trăiesc în acest mediu intercultural, să mă integrez în cultura franceză fără a-mi nega propria cultură și să fiu destul de deschisă încât să accept și să apreciez diversitatea culturală a oamenilor cu care intru în contact într-un fel sau altul.

Sursa foto isaincudrumming.com

Publicités

Étiquettes : , , , ,

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

%d blogueurs aiment cette page :