Archive | Articole in Română RSS for this section

Călătorie în timp și spațiu (românesc). Sau despre identitatea culturală a celor «departe de casă»

Totul începe chiar de la aeroport, la verificarea bagajelor, cu un scurt dialog cu unul din cei care lucrează acolo:

-Mergeți acasă ?

-Dacă se poate numi « acasă », răspund, puțin uimită de faptul că domnul îmi vorbește (cu puțin accent) în limba mea maternă.

-Ce ?

Reiau în franceză, se pare că în materie de limba română, domnul cunoaște doar două-trei fraze.

-Si on peut l’appeler maison, monsieur.

Continuă, jumate în romănă, jumate în franceză:

-Și eu merg acasă din când în când, aici venim doar pentru a munci.

-C’est pas pareil pour tout le monde…

Bineînțeles că dialogul s-a oprit aici, căci trebuia să trec de controlul electronic. Insă, în sinea mea dicuția continua. Cum să zic că mă duc « acasă » ? După ani de zile de « occident », cel puțin așa cum l-am trăit eu, « acasă » sigur nu mai e România (a fost oare vreodată ?). Dar ce este acest « acasă » ?

Călătoria în România a fost revelatoare din mai multe puncte de vedere. La început, șocul provocat de imagini deprimante ale « blocurilor gri ». Apoi bucuria de a-i revedea pe cei dragi, relaxarea enormă pe care ți-o poate oferi ambientul de la țară, în mijlocul naturii, mâncarea « bio » și liniștea deplina. Din nou șocul, în mijlocul orașului, a gărilor pustii și neamenajate, a străzilor neaglomerate, golite de oameni, a șantierelor de lucru peste tot, a prafului…Dar și relaxarea de a vorbi doar în românește, prețurile relativ mici la unele produse, deliciul plăcintelor la fiecare colț.

Harta romania

Sincer, mă așteptam ca impactul să fie mult mai bulversant, dar nu a fost. După primele zile de « șoc », privirea începe să ți se obișnuiască, începi să vezi și lucrurile bune, pe lângă cele rele.  Pe de altă parte, mi-am dat seama ce mare distanță este între felul de a gândi și acționa românesc, și ceea ce am devenit eu, trecând de la o cultură la alta în toți acești ani. Înainte de această călătorie eram aproape convinsă că nu am prea mult de a face cu identitatea franceză (poate și datorită atașamentului meu la cultura italiană). Mi-am dat seama însă, cu ajutorului contrastului pe care mi l-a oferit mediul românesc, că deja multe obiceiuri, feluri de a gandi, de a mă comporta, de a vedea viața, de a-mi alege meniul zilnic, mi le-am însușit din cultura franceză.

Faptul că merg doar în vizită în România îmi oferă un avantaj – acela de a încerca să apreciez lucrurile care m-ar putea îmbogăți din punct de vedere cultural, și mai ales al identității mele culturale complexe. Uitasem puțin ce bună este mâncarea românească (atenție însă la dietă!), ce la îndemână e să vorbești în limba maternă peste tot (deși dacă te duci în vest, cu un accent de est, tot străin ești și acolo; și nu mai zic că repertoriul meu lingvistic fiind așa complex, mai și amesteci limbile, și numai tu știi ce vrei să spui, dar asta e altă poveste), ce în reluare este uneori viața în România (aș zice că e mai mult rău decât bine, dar când ești în vacanță, prinde bine să mai uiți de viteza oamenilor din metrourile din Paris).

În sfârșit, ar fi multe de zis… Concluzia cu care am plecat este că identitatea culturală depinde mai mult sau mai puțin de locul în care te naști. Contextul social în care crești, te maturizezi, își pune amprenta pe tine ca persoană, pe gândire, pe vorbire, pe pasiuni, pe idealuri. Depinde, bineînțeles, de cum te adaptezi la mediul în care ești, dacă te potrivești cu valorile societății, dacă îți plac și vrei să ți le însușești. Rădăcinile naționale nu mi le-am negat niciodată, și mă strădui să le valorific prin limba pe care o păstrez și doresc să o transmit, și prin valorile de viață pe care le-am primit.

« Acasă » este acolo unde mă simt bine, unde sunt pusă în valoare ca persoană și mă pot dezvolta pe plan familial, social, educational, profesional; unde idealurile pot deveni realitate.

Închei cu un citat : «Înțeleasă ca un set de comportamente, obiceiuri, tradiții, reguli, planuri, rețete, instrucțiuni sau programe, cultura se învață și se poate schimba. » (Lila Abu-Lughod, Writing Against Culture).

 

Publicités

Conferință ne-sfârșită la Paris

Din nou, m-am bucurat sã iau parte la o conferință internațională, de data aceasta nu doar ca speaker, ci și ca organizator. Din păcate, datorită evenimentele tragice care au avut loc la Paris, a doua zi de conferință a fost anulată, privându-ne astfel de libertatea de a comunica.

IMG_20151113_093834Organizat de către laboratorul interuniversitar Experice Paris 13 – Paris 8 și CNAM, conferința a oferit o perspectivă internațională asupra socializării și a tranziției între instituțiile preșcolare și familii, în copilaria mică.

Planificată pe datele de 13 și 14 noiembrie 2015, conferința a unit la CNAM, în Paris, mai mult de 50 de vorbitori, specialiști în domeniul copiilor mici, venind din 12 țări. Comunicările plenare ale cercetătorilor invitați au fost alternate de ateliere, în franceză și engleză, pe temele de socializare și diversitate culturală, punându-se accentul pe experiența copiilor.

2015-11-17_21.13.22

Unul din motivele pentru care iubesc conferințele internationale este că mă fac să mă simt « în lumea mea ». Pe de o parte pentru că am ocazia să ascult prezentări care sunt legate de subiectul meu de cercetare (singurătatea doctorantului, fericit că se întâlnește in vivo cu ideile, nu doar in scriptum). Pe de altă parte, ma bucur să interacționez cu oameni de peste tot din lume, cu care pot comunica în mai multe limbi. Asta, din postura studentei emigrante în Franța, care de obicei intră in contact cu majoritatea francezi. Deodată nu ma mai simt « singură pe lume », ci înconjurată de oameni « ca mine ». Și dacă tot vorbim de limbi străine, un alt lucru mi-a dat o anumită satisfacție: să aud francezi dandu-si silința să vorbească în altă limbă decât franceza. M-am gândit că doar făcând proba aceasta se poate într-adevar înțelege ceea ce un student emigrant experimentează de fiecare dată când trebuie să își exprime părerile în altă limbă decat cea maternă.

Rămân cu un gust dulce-amar după conferința aceasta. Pe de o parte m-am bucurat atât de mult să împărtășesc idei cu studenți și specialiști în domeniul meu, iar pe de alta barbaritatea actelor teroriste au pus o umbră peste Paris, și implicit peste activitățile academice, lăsându-ne cu o a doua zi de conferință niciodată desfășurată.

 

 

Conferință academică

IMISCOE conference

Ca doctorant trebuie să participi la cursuri, seminarii și diferite reuniuni și conferințe legate de munca ta de cercetare. Fiind în primul meu an de studii de doctorat, fac tot posibilul pentru a participa la o parte din aceste așa-numite formări, dar trebuie să recunosc, până acum am participat doar la cele de la universitatea mea, și numai la cele care sunt solicitate de Școala Doctorală de la Universitatea Paris 13. Datorită unor motive personale, munca mea științifică a fost întârziată, dar am profitat de vacanța de iarnă, așa cum se numeste in Franta vacanța școlară din luna februarie, și am avansat.

O veste bună pentru avansarea mea în ceea ce priveste studiul de doctorat este că unul dintre documentele mele a fost acceptat la a 12-a Conferință anuală IMISCOE, la Geneva, pe 25-27 iunie, 2015. Sunt foarte încântată de faptul că voi participa la această conferință și, eventual, de faptul că voi publica comunicarea mea într-un număr special de revistă.

.

Paris, Babelul Franței

IMG_1455

Iau trenul din Paris, gara Saint-Lazare. Eu și soțul meu suntem primii care ne așezăm pe două din șase scaune, în stânga mea se așează o viitoare mămică de origine africană, iar în drepta mea o femeie musulmană (se poate recunoște din portul specific al baticului), de origine arabă. Eu însămi sunt de origine română. Toți vorbim limbi diferite, dar toți scăpăm câte un cuvânt în limba franceză. Dacă mă uit în jurul meu, îmi dau seama că multe persoane din tren au diferite origini culturale și pot observa că vorbesc diferite limbi.

Parisul este cu siguranță un oraș caracterizat de o diversitate culturală, lingvistică și religioasă. Această diversitate este dată pe de o parte de procentul mare de turiști venind din toate colțurile lumii, și pe de altă parte de prezența emigranților care trăiesc în zona pariziană. Dezbateri pe subiectul diversității culturale sunt numeroase, unii considerând-o ca pe o sursă de îmbogățire, iar alții ca pe un pericol la adresa identității naționale.

În acest articol nu doresc să alimentez aceste dezbateri, deși eu mă situez mai mult înspre prima categorie, ci doar să fac o constatare a contextului în care trăiesc și în care îmi realizez studiul de cercetare despre interculturalitate. Voi fi mai justificată să îmi apăr punctul de vedere mai spre sfârșitul tezei de doctorat, când datele empirice și teoretice vor sta la baza argumentării mele. Până atunci, mă străduiesc să trăiesc în acest mediu intercultural, să mă integrez în cultura franceză fără a-mi nega propria cultură și să fiu destul de deschisă încât să accept și să apreciez diversitatea culturală a oamenilor cu care intru în contact într-un fel sau altul.

Sursa foto isaincudrumming.com

Aventura continuã – doctoratul începe

aventura doctorat

Scriu acest articol cu gandul la studenții(tele) care încep același drum pe care l-am început și eu anul acesta, și anume doctoratul, și care ar dori să împărtășească primele impresii, temeri, speranțe, (lipsă de) entuziasm, proiecte…dar nu au cu cine, viața de doctorant(ă) fiind de multe ori caracterizată de solitudine. Aștern aceste rânduri și cu intenția de a ține seama de avansarea proiectului meu de teză, începând cu primii pași.

Așadar, după un an de pregătire efectuat imediat după anul doi de master (pentru cei care nu cunosc, este vorba despre un an de pregătire a studentului(tei) prin diferite activități științifice cum ar fi participarea la seminarii doctorale, la conferițe sau colocvii, precum și aprofundarea lecturilor care stau la baza bibliografiei pentru subiectul de teză, și pregătirea proiectului de teză de doctorat), anul acesta încep oficial studiile de doctorat în științele educației la « Université Paris 13 – Sorbonne Paris Cité » , în cadrul laboratorului de cercetare EXPERICE (Centre de Recherche Interuniversitaire Expérience Ressources Culturelles Education), la Școala doctorală Erasme.

Deși am participat deja la primul seminar doctoral din anul academic 2014 – 2015, începerea oficiala s-a concretizat printr-un eveniment numit « La rentrée des doctorants », unde ni s-a prezentat școala doctorală de către directorul său, profesor în științele educației. Alți membri ai școlii doctorale Erasme au intervenit pentru a prezenta formările doctorale de care putem beneficia, cât și alte detalii privind chestiunile administrative, viața asociativă a studenților și comitetul de doctoranți. Personal, consider că prezentarea aceasta mi-a fost de folos pentru a mă familiariza cu modul în care funcționează școala doctorală. Bufetul care ne-a fost oferit apoi a fost ocazia de a schimba câteva vorbe cu alți doctoranți, de a face noi cunoștințe.

În ceea ce privește proiectul meu de teză, cred ca mențin un ritm bun de avansare, aceasta și datorită directoarei mele de teză, profesor în științele educației, care mă îndrumă, și totodată anului de pregătire în care am putut lucra la proiect. Sunt în faza de căutare a terenului de cercetare, care constă în trei « école maternelle » (termenul nu este traductibil, este vorba despre instituțiile preșcolare din Franța, pentru copiii începând cu vărsta de 2-3 ani), unde îmi voi desfășura studiul despre interculturalitate și copilăria mică, mai exact despre introducerea copiilor mici în mediul țării gazdă și însușirea culturii și limbii de origine. În paralel, îmi aprofundez lecturile legate de studiile realizate despre « école maternelle » și lucrez la editarea primului meu articol care urmează să fie trimis la o revistă de specialitate. În plus, continui să particip la diferite activități științifice și îmi programez formările doctorale pe care doresc să le urmez.

Iată căteva ganduri cu privire la începutul studiilor de doctorat, care sunt mai degrabă o schiță a primelor experiențe în calitate de doctorantă la Paris. Sper ca anul acesta academic să fie un an în care să reușim să facem ce ne-am propus la nivel de proiect de cercetare. Bonne rentrée à tous les doctorant(e)s !

Hemspråk : educație lingvistică și sensbilizare la cultura de origine pentru preșcolarii din Suedia

10687034_741827975866782_2753025234038197331_n

Se pare că acest lucru este unic în lume (Simon, 2012), și totuși posibil : luarea în considerare a fiecărei limbi minoritare a copiilor care frecventează o instituție preșcolară. Acest lucru se întâmplă în Suedia și se face prin inițierea copiilor de imigranti la limba maternă și la cultura « de acasă » (hemspråk, așa este denumită limba vorbită de elevi în afara contextului școlar).

În Suedia, în afară de accesul la limba oficială a țării, persoanele aparținând unei minorități nationale au dreptul la învățarea și folosirea limbii acelei minorități (conform unei legi suedeze aupra limbilor, articolul 14, anul 2009)[1].

Învățărea limbii materne are efecte benefice atât pe planul școlar, cât și pe planul personal al individului. Acest lucru este accentuat pe site-ul Direcției de învățământ școlar al Suediei, care consideră că « limba maternă joacă un rol foarte important în identitatea și stima de sine a copilului. Limba maternă stă la baza capacității copilului de a învăța. Copilului [care stăpânește limba maternă] îi este mai ușor să învețe o a doua limbă precum și alte discipline școlare. O populație multilingvă constituie un beneficiu pentru societate. « [2]

Elevii care care își exprimă interesul în această direcție au parte de educație în limba maternă.  Disciplina « limba maternă » este predată în școlile suedeze, ceea ce arată un efort instituționalizat pentru a pune în valoare multilingvismul. La nivel preșcolar, accentul este pus pe jocuri sau cantece, pe desen și pe lectura cu voce tare de către educator a unor texte tradiționale (Simon, 2012).

Simon Véronique subliniază că situația de pe teren arată că acest efort de predare a limbilor materne nu este lipsit de dificultăți, cum ar fi lipsa de formare a profesorilor, săli de clasă uneori îndepărtate de domiciliul elevilor, cursuri în afara orarului școlar, lipsa de colaborare a părinților etc. (Simon, 2012).

Accesul la educația gratuită în limba maternă pentru elevii înscriși la școală care vorbesc o altă limbă decât suedeza este un fenomen unic. Textele oficiale citate de Simon Véronique in articolul « Enseigner 200 langues à l’école – le défi suédois » fac referire la dorința de a promova multilingvismul, și evidențiază avantajul de a stăpâni limba de origine, pe de o parte ca un factor de integrare și pe de altă parte ca un atu în învățarea altor limbi străine.

Cu toate că există multe dezbateri pe subiectul predării limbii materne la școală (Holst, 2011), exemplul învățământului din Suedia arată că este posibil ca elevii de imigranți să aibă parte de o educație de calitate care include opțiunea de a avea acces la limba și cultura părinților lor. Astfel, pe lângă beneficiile cunoașterii limbii materne citate mai sus, legătura intergenerațională este menținută și întărită mulțumită acestor cursuri de limbă și cultură « de acasă ».

Surse citate :

Véronique SIMON, (2012), « Enseigner 200 langues à l’école – le défi suédois », 3èmes Assises européennes du plurilinguisme –Rome 10-11-12 octobre 2012.

Karen HOLST, (2011), “Sweden’s hemspråk: teaching kids their parents’ language”, The Local, Sweden News in English, 12 May 2011. http://www.thelocal.se/20110512/33736

[1] http://www.riksdagen.se/sv/Dokument-Lagar/Lagar/Svenskforfattningssamling/Spraklag-2009600_sfs-2009-600/

[2] http://modersmal.skolverket.se/engelska/index.php/mother-tongue-education

Reflexivitate și interculturalitate – Proiect de articol științific

FR  ENG  IT

În cadrul doctoratului în științele educației, pregătesc un articol pentru a-l publica în revista « SpécifiCITéS » ale cărei cercetări se axează pe instituțiile și mecanismele de intervenție socială, educațională, școlară și pedagocică în « terenuri sensibile », și pe pe fenomenele de criză și încercarea de a rezolva aceste crize.

Textul meu se intitulează « Reflexivitate și interculturalitate. Revenire la un teren de anchetă numit « sensibil » despre copiii romi din Franța ». Lucrarea își propune să abordeze problema reflexivității, în ceea ce privește cercetarea interculturală plecând de la o revenire la un teren de studiu zis « sensibil ». Poziția cercetătorului în raport cu terenul său și relațiile sale cu părțile interesate vor fi analizate într-un mod reflexiv. Bazat pe exemple concrete dintr-o cercetare empirică efectuată în anul doi de master în științele educației, într-o mahala de familii de romi din Franța, studiul sugereaza că reflexivitatea poate fi exploatată într-o cercetare interculturală.

După revizuirea lucrării mele de către profesorii și colegii mei de doctorat, voi publica elementele esențiale ale acestui articol.

Vizită la muzeu cu copiii mici. Inițiere la practicile culturale și învățare prin participare

Copii la muzeu

Ca multe alte activități, vizita la muzeu poate constitui un prilej de învățare. În ceea ce privește copiii mici, acest gen de activitate culturală poate părea la prima vedere ca fiind ceva lipsit de sens datorită vârstei lor fragede. În urma unei vizite pe care am făcut-o împreuna cu un copil mic la muzeu am analizat unele aspecte pe care doresc să le împărtășesc în acest articol.

Vizita la muzeu făcută într-un spirit ludic și interactiv

Consider că este bine ca vizita la muzeu să fie pregătită dinainte. Copilul ar trebui anunțat dinainte unde va merge și scos în evidență cel puțin un aspect legat de acel muzeu care l-ar putea entuziasma și ar putea da naștere sau creștere a dorinței de a-l vizita. Voi da un exemplu precis : David (numele este fictiv, exemplul este real), un băiețel de aproape 4 ani, urmează să meargă la muzeul « Légion d’honneur et des ordres de chevalerie » (Legiunea de onoare și a ordinelor de cavalerism) din Paris. Băietelului îi place foarte mult să se joace de-a lupta cu săbiile acasă, cu frații lui. Pentru a-l pregăti pentru vizita acestui muzeu îi spun că la muzeu va vedea săbii, dar nu din acelea din plastic cu care se joacă el de obicei, ci săbii ADEVĂRATE. Efectul este garantat. Un zâmbet larg se instalează pe fața copilului și tot timpul care rămâne până la vizita muzeului el va pomeni despre aceste săbii adevarate, iar odată ajuns la muzeu, le va căuta peste tot.

Când este vorba de copii, și mai ales de cei mici, este indicat ca vizita la muzeu să fie însoțită de o pauză de recreere cu un desert. Și de data acesta efectul pozitiv asupra copilului nu va întârzia să apară. El va asocia ieșirea la muzeu (sau orice altă activitate culturală) cu servirea unui desert și își va dori ca această experiență să se repete. Revin cu exemplul lui David, care odată terminată înghețata, întreabă : « Dar nu mergem să vizităm și muzeul Orsay (muzeu care se află alături de cel deja vizitat) ? ».

Privirea unei opere nu ar trebui să se rezume la o simplă contemplare. Câte  o întrebare simplă legată de un tablou sau o sculptură va ajuta copilul să înțeleagă despre ce este vorba, dar și să îl pună într-o poziție activă și de gândire. Veți observa că la următoarele opere sau la următoarele vizite copilul va adopta comportamentul adultului și va începe să pună și el întrebări.

Învățare prin participare și repertoriu de practici culturale

Unii cercetători susțin că participarea la o activitate implică o anumită învățare dobândită în urma acelei experiențe. Mai mult, suma experiențelor la care un individ participă în viața de zi cu zi constituie repertoriul de practici pe care acea persoană și-l formează de-a lungul vieții în comunitățile pe care le frecventează. Pentru Barbara Rogoff, termenul de « repertoriu » descrie varietatea practicilor familiare ale unui individ (Rogoff et al, 2007). În privința copiilor, autoarea notează că « descrierea repertoriului copiilor presupune caracterizarea experienței și inițiativei precedente în activitățile culturale » (Rogoff, 1997). Vizita la muzeu este un exemplu concret în care se poate observa un copil mic al carui repertoriu cultural este îmbogațit prin participarea sa la o astfel de activitate culturală alături de părinți sau de alți adulți în grija cărora este lăsat. Astfel, participarea copiilor la practici culturale este considerat a fi un proces esențial de învățare. Experiența vizitei la muzeu constituie o ocazie de a învăța prin participare căci « situațiile oferă ocazii de a se angaja copiilor, și astfel de a învăța. » (Brougère, 2012).

De ce o vizită la muzeu la o varstă fragedă 

Consider că este important ca practicile culturale sa înceapă să fie prezente cat mai devreme posibil în viața unui copil. Bineînțeles că acest tip de ieșiri pot fi privite ca o inițiere, o sensibilizare pentru artă și cultură. Copiii învață în primul rând regulile de viață în contexte specifice. De exemplu, la muzeu învață că este un loc unde nu pot vorbi tare, că nu pot fugi în toate părțile etc. Mai mult de atât, copiii învață că muzeul este un loc în care se privesc operele de artă. Adulții trebuie să îi ajute în această experiență ghidându-i la fiecare pas și având răbdare, acceptând ritmul lor, căci un copil va obosi destul de repede (e indicat ca vizita să nu dureze mai mult de o oră, când e vorba de copii mici). Dar mai important este că această experiență îl va ajuta pe copil să înțeleagă puțin câte puțin lumea oamenilor mari, în cazul de față în contextul specific al muzeului. Copilul poate fi inițiat astfel în a aprecia frumosul, în a-și forma gustul estetic, lucru facilitat de prezența operelor de artă. De asemenea, prin dialogul între adult și copil legat de tablouri sau sculpturi sau alte obiecte de arta, copilul este inițiat la a interpreta arta (Barett, 2002).

Surse citate :

BARETT, T., (2002), “Interpreting Art: Building Communal and Individual Understandings”, Reprinted from Contemporary lssues in Art Education,Yvonne Gaudelius & Peg Speirs, eds. Upper Saddle River, NJ: Prentice Hali.

BROUGÈRE, G., (2012), Version française de « Participation, learning and intercultural experience » In C. Baraldi & V. Ieverse (eds.) Participation, Facilitation and Mediation. Children and Young People in Their Social Contexts, London, Routledge, pp. 180-196.

ROGOFF, B. (1997), “Evaluating development in the process of participation: Theory, methods, and practice building on each other”, in Amsel E., Renninger, A., Change and development: Issues of theory, application, and method (pp. 265–285), Hillsdale, NJ: Erlbaum.

ROGOFF, B. et al., (2007), « Développement des répertoires culturels et participation des enfants aux pratiques quotidiennes », in Brougère, Gilles, Vandenbroeck, Michel (dir.), Repenser l’éducation des jeunes enfants, P.I.E. Peter Lang, Bruxelles.

 

Să acționăm pentru a sprijini educația copiilor!

Image

Tocmai am primit un cadou foarte frumos de la un copil care a făcut un desen (vezi imaginea de mai sus). Este o inițiativă foarte bună de a strânge fonduri pentru proiecte legate de educația copiilor. Compania franceză « Inițiative » ajută școlile și asociațiile sportive să găsească bugete suplimentare pentru a realiza proiecte educaționale și artistice sau sportive. « Fond d’Actions Initiatives » este un fond de dotare. Scopul său este de a proteja copiii, atât în ​​Franța cât și în străinătate, co-finanțând sau organizând acțiuni sau programe legate de sănătatea și educația copiilor, și de probleme privind familia.

Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul lor și faceți o donație !

Învățarea toleranței începe la o varstă timpurie. Despre diversitatea religioasă și educația pentru toleranță la copiii mici

poza pace blog

La nivel mondial, recent s-a sărbătorit una dintre cele mai importante sărbători creștine – Paștele.  Pentru mulți oameni această sărbătoare nu are nici o importanță. Trăim intr-o lume caracterizată de o diversitate culturala, etnică și religioasă, lume cu care copiii sunt confruntați de la cea mai fragedă vârstă. Realitatea aceasta ne provoacă să ne punem întrebari cu privire la educația copiilor în ceea ce privește diversitatea. În acest articol îmi voi îndrepta atențiaspre diversitatea religioasă și importanța de a-i învăța pe copii toleranța.

Consider că este important ca cei mici să dezvolte un comportament tolerant cât mai devreme posibil. Studiile arata că de la o varsta timpurie copiii încep să își formeze idei despre ei înșiși și despre alții. Sharon Penchina C. Ht. susține că la vârsta de trei ani aceștia încep să observe diferențele culturale și etnice, cum faptul că oamenii au feluri de mâncare diferite față de ei și că au diferite sărbători față de cele pe care ei le celebrează în familia lor. Deoarece copiii încep să observe diferențele la o vârstă atât de timpurie, este foarte important ca ei să învețe toleranța cât mai devreme posibil. Capacitatea copiilor de a accepta diferențele îi pune într-o poziție ideală de a învăța toleranța.

Ce este toleranța ? În acest articol, toleranța reprezintă respectul libertății altuia în ceea ce privește modul său diferit de gândire și de comportare. În ceea ce privește diversitatea religioasă, dicționarul Larousse definește toleranța ca fiind o atitudine de respect față de cei care au o religie sau doctrine religioase diferite. Cu alte cuvinte, deși nu împărtășesc credința și practicile tale religioase, te respect ca persoană. Însă nu orice fel de comportament trebuie să fie acceptat. În conformitate cu respectarea drepturilor omului, UNESCO subliniază ideea conform căreia a practica toleranţa nu înseamnă a tolera nedreptatea socială sau a renunţa la propriile convingeri.

 De ce ar trebui să-i învățam toleranța pe copii ? Educația pentru toleranță ar trebui să vizeze împiedicarea discriminării și a marginalizării, care sunt forme comune de intoleranță. UNESCO susține că educația pentru toleranță ar trebui să îi ajute pe tineri să își dezvolte capacitatea de a gândi critic și de a raționa din punct de vedere etic.

Toleranța este considerată de către Profesorul Dr. Thorsten Knauth ca fiind o condiție prealabilă pentru a trăi împreună în mod pașnic într-un context de diversitate religioasă și culturală. Religia are o influență puternică asupra oamenilor și a acțiunilor lor în societate. De aceea, conform Națiunilor Unite (reuniunea la nivel înalt pe tema culturii păcii, noiembrie 2008) toleranța este un factor important care încurajează dialogul interconfesional. De asemenea, organizațiile interguvernamentale cum ar fi Națiunile Unite, Consiliul Europei, Comisia Europeană și OSCE (Organisation for Security and Co-operation in Europe) încurajează introducerea unor programe educaționale în școlile europene pe tema diversității religioase, cu scopul creșterii toleranței față de diversitate și pentru a contribui astfel la coeziunea socială. De cele mai multe ori, învățarea toleranței este asociată cu concepte cum ar fi educația civică, educația pentru pace, educația drepturilor umane, dialog intercultural si educația interreligioasă.

Cum să-i învățam toleranța pe copii ?  Comunicarea onestă și constructivă.  Săvorbești deschis și să asculți copilul în discuții legate de diferențe, asemănări și acceptarea acestor lucruri având o comunicare onestă despre rasism, discriminare și stereotipuri, poate fi considerat ca o pregătire a copiilor de a se confruntacu aceste provocări mai târziu în viață.Copiii au nevoie de răspunsuri la întrebări despre situații concrete pe care le întâlnesc cu copiii de vârsta lor, iar adulții trebuie să fie pregătiți să le răspundă și să participe astfel la formarea unui comportament tolerant față de diferențele celorlalți.Copiii trebuie învățați că stereotipurile, prejudecățile și rasismul sunt greșite. Ei trebuie încurajați să respecte oamenii indiferent de religia sau de cultura lor. 

Educația activă.O modelare a comportamentului copilului prin exemplul activ al adultului este una din modalitățile principale de educare. Dacă adultul este intolerant față de diferențele celorlalți, la fel va fi și copilul care crește alături de el. Copiii urmează exemplul pe care îl găsesc în adulții pe care îi întâlnesc cel mai frecvent (de obicei părinții și alte persoane care au grijă de ei, fie în contextul familial, fie cel (pre)școlar în cazul celor care frecventează o instituție de învățământ).

 Surse citate în acest articol:

UNESCO, Promuvoir la tolérance, mars 2014, articol disponibil on-line

http://www.unesco.org/new/fr/social-and-human-sciences/themes/fight-against-discrimination/promoting-tolerance/

UNESCO, Déclaration de principes sur la tolérance, 16 novembre 1995

http://portal.unesco.org/fr/ev.php URL_ID=13175&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html

S. Penchina C. Ht., Teaching Tolerance by Celebrating Diversity, Parent’s Source, February, 2006, articol disponibil on-line

http://www.2imaginethis.com/wp-content/uploads/2013/07/TeachingTolerancebyCelebratingDiversity.pdf

Professor Dr. Thorsten Knauth , Tolerance – a Key concept for dealing with cultural and religious diversity in education, articol disponibil on-line

http://www.theewc.org/uploads/files/State%20of%20the%20Art_Knauth_alt.pdf

 

%d blogueurs aiment cette page :